Detail

Fresher at King's College London. Preview by MTIS Alumna|Primul an la King's College London, din perspectiva unei absolvente MTIS

Posted: July 25, 2016

Alexandra Anton, MTIS alumna, IB graduate and top student of MTIS Class 2013, is now studying Law at the prestigious King’s College, London. Alexa generously shared her Fresher experience with us and the MTIS students. Alexa’s letter comes at the perfect time for our Diploma Programme students who are now experiencing the excitement of the International Baccalaureate Exams. We are very proud of Alexa and of all our Alumni who are now following their dreams, and we are always very happy to receive news from them.|Alexandra Anton, absolventă IB la MTIS și șefă de promoție MTIS 2013, studiază dreptul la prestigioasa universitate King’s College din Londra. Alexa ne-a împărtășit cu generozitate experiența Anului I la Universitate. Scrisoarea ei a venit într-un moment cum nu se poate mai potrivit pentru elevii care susțin acum cu emoții Bacalaureatul Internațional. Suntem foarte mândri de Alexa și de absolvenții noștri care acum își trăiesc visele și suntem foarte fericiți când primim vești de la ei.

'Mornings in London Bridge smelled of damp asphalt, salmon bagels and freshly ground coffee, brewed with the promise of someday becoming financially independent. It was a matter of disposition whether the circadian dive into the mass of commuters darkened my thoughts with the bitter analogy of being herded into the tube carriages, or granted me with a sense of self-discovery within the bustling crowd. Most often, it was the latter.|'Diminețile în London Bridge cu miros de asfalt umed, de baghete cu somon și cafea proaspăt măcinată, presărată cu promisiunea că într-o bună zi voi deveni independentă financiar. Scufundarea zilnică în masele de navetiști îmi umbrește gândurile cu analogia amară de a fi mânată împreună cu masele în vagoanele de metrou, sau dimpotrivă, îmi acorda un sentiment de descoperire a sinelui în interiorul vacarmului.

In an entirely generic manner, the first days of studentship streamed by on the background of semi-desperate interior weeping, amalgamated with the blissful comprehension of my newfound life. As your elders would be able to tell you, there is a distinctly irksome relation of inverse proportionality between appreciating independence, and realising that when it comes to basic survival skills, you are about as crippled as your mum attempting to master the elusive concept of hashtags. Hence, when a lemon reamer looks like something you’d use for self-defence and your take on doing the dishes essentially means letting them soak until the next glaciation, it’s time to give your parents some credit.|Într-un sens foarte general, primele mele zile de studenție au început să curgă pe fundalul unei văicăreli interiore semi-disperate, amestecată cu frumusețea idilică a înțelegerii și descoperirii noii mele vieți. Așa cum părinții tăi ar putea să îți confirme, există o relație iritantă invers proporțională între aprecierea independenței și înțelegerea că atunci când vine vorba despre abilități elementare de supraviețuire, ești la fel de neputincios cum este mama ta care ar încerca să stăpânească conceptul indefinibil de hashtag. Prin urmare, atunci când un storcător de lămâie seamănă cu ceva ce ai folosi pentru autoapărare și spălatul vaselor înseamnă să le lași la înmuiat până la glaciațiunea următoare, este timpul să acorzi părinților tăi ceva credit.

In the blessed event in which your first self-prepared meal hasn’t thrown you into the wretched talons of food poisoning, you may proceed to next phase of self-pitying, this time, on the grounds of being fed up with your course. Rest assured that no matter how valiantly you play the “I’ve wanted to be an *insert profession here* since I was little” card, you will experience periodical episodes of hopelessness and maybe even dwell on the prospect of quitting uni and becoming a Youtube vlogger. But then again, that requires talent and let’s face it, you have none. All cynical humour and contemptuousness aside, it is only natural to doubt your own choices.|În cazul fericit în care prima mâncare pe care ți-ai preparat-o singur nu te-a aruncat în ghearele rușinoase ale indigestiei, poți trece la nivelul următor, cel în care îți plângi de milă, de data aceasta, sub pretextul că te-ai săturat de calea aleasă. Te asigur că oricât de curajos ai miza pe cartea “mi-am dorit să fiu, introduceți profesia aici* de când eram mic(ă)”, vei experimenta episoade periodice de deznădejde și poate chiar vei cocheta cu ideea de a renunța la universitate și a deveni vlogger Youtube. Dar, din nou, asta presupune talent, și să privim adevărul în față, constați că îți lipsește talentul acesta! Lăsând însă umorul cinic și derâderea la o parte, este foarte normal ca oricine să se indoiască la un moment dat de alegerile făcute.

But as with the certainty that of all people, those with whom you will always quarrel most fiercely are the ones you hold dearest, so you will first hate, then learn to love the path you’ve singled out for yourself. You will hate it because its complexity is far beyond what your fledgling mind is yet apt of perceiving. You will constantly curse the amount of effort required to understand its peculiarities, and wonder to what end you have engaged in pursuing this trail. And as with all things that hold true, valuable meaning, the task of its discovery will rest onto the shoulders of no one, but yourself.|Dar la fel cum este foarte adevărat că dintre toți oamenii, cei cu care te cerți cel mai mult sunt cei pe care îi iubești cel mai mult, mai întâi vei urî, după care vei iubi drumul pe care ți l-ai ales. Îl vei urî pentru că dificultatea sa este cu mult mai mare decât poate mintea ta tânără să perceapă. În mod constant vei blestema efortul pe care trebuie să îl depui în a-i înțelege particularitățile și te vei întreba până când vei vrea să urmezi această cale. Dar, cum se întâmplă cu toate lucrurile valoroase și adevărate, misiunea descoperirii va sta întotdeauna numai și numai pe umerii tăi.

There is a special kind of beauty in rushing to lectures through the pouring rain because you missed your alarm and you’d rather sacrifice yourself to pneumonia carrying an extra book, than an umbrella. And in setting off the fire alarm to the dismay and rage of your entire block because inserting a metallic soup container into the microwave seemed like a good idea. And in feeling your days blend into one another because you’ve been pulling all-nighters for longer than you can recall.|Este o frumusețe aparte în a alerga la cursuri prin ploaia torențială pentru ca nu ai auzit ceasul deșteptător și mai degrabă te sacrifici și alegi să cari o carte în plus, decât să îți iei umbrela, cu riscul de a face pneumonie. Sau în momentul când declanșezi alarma de incendiu și o dată cu ea furia întregului bloc pentru că părea o idee bună să introduci în cuptorul cu microunde bolul de supă de metal. Sau când simți că zilele se amestecă unele cu altele pentru că ai stat treaz nopțile mai mult decât îți aduci aminte.

It’s the beauty of soaring when you’re not quite sure whether your wings will hold. Of facing fears – most often, those of an uncertain future. Of having made it down a rutted, ridged mountain road and not a smooth and steady garden path. The early years hold magic, as much as they do difficulty, and doubt, and the temptation of desertion. They hold fear of not knowing what or who you will become, fear amplified by the time that seems to haphazardly alter between rushing by in a blink, and being torturously slow. And nearing the end of tumultuous year, I can safely assure you of this: be not afraid of growing slowly, but of standing still.'|Este frumusețea de a-ți lua zborul când nu prea știi dacă te țin aripile, de a da piept cu fricile, de cele mai multe ori cele legate de viitorul nesigur, de a-ți croi un drum șerpuitor și greu de munte, în locul unuia lin de grădină. Primii ani de facultate sunt magici, în aceeași măsură în care sunt și dificili. Spre sfârșitul unui an tumultos, vă pot sfătui că nu trebuie să ne fie frică să creștem încet, ci să stăm pe loc.'